Începe ORA DE NUTRIȚIE în școlile din București (și din țară)

La începutul anului școlar 2016/2017, clopoțelul a sunat pentru prima oară pentru ORA DE NUTRIȚIE.

De atunci și până în prezent, trainerii noștri specializați au lucrat cu peste 2200 de elevi din Muncipiul București și Constanța, livrând acestora module educaționale menite să le clădească o bază consistentă de cunoștințe privind conceptul de trai sănătos. Modelul nostru educațional a fost conceput alături de medici și tehnicieni nutriționiști, de psihologi și de specialiști în educație. Lecțiile au un stil de predare interactiv și non formal, menit să acopere diverse tipuri de învățare.

La Ora de Nutriție împărtășim cunoștințe, stârnim curiozitatea, facem jocuri și experimente, ne dăm provocări personale, explicăm orice pe înțelesul tuturor și poate cel mai important – învățăm să ne ascultăm între noi, învățăm să învățăm unii de la alții și învățăm să creștem împreună, cu sens.

Coordonatorul proiectului și parte din echipa Asociației ABC-ul Nutriției, Daniela Dinică, ne povește despre provocările programului, despre reușite, despre bariere, dar și despre planurile de viitor.

De ce este importantă o asemenea clasă în programa școlară?

Consider că așa cum învătam să scriem, să vorbim și să calculăm corect, așa este necesar să ne și hrănim corect. Am folosit termenul de a ne hrăni, în loc de a mânca pentru a evidenția ideea că nu orice mâncăm aduce un beneficiu corpului. Ori din ce am observat în cercetarea inițiată de noi, copiii din școlile din București își doresc să mănânce mai sănătos, însă alegerile alimentare nu sunt cele mai fericite.

Este adevarat că educația alimentară începe acasă și aici este un semnal de alarmă pentru că din lipsa timpului, unii părinți aleg variantele de mâncare semi-preparate, slab calitativ din punct de vedere nutrițional. Pentru un școlar, necesarul caloric este cu 50% mai mare decât cel al unui adult și ar trebui să aibă la bază carbohidrați cu descărcare lentă de energie, dar și fibre, care să confere sațietate, cum ar fi pastele integrale, leguminoasele gătite la abur, orez brun, chiar și cartofi, dar nu prăjiți! Nici partea de proteine nu trebuie să fie neglijată pentru că daca ne dorim un copil energic este necesar să îi asiguram optimul de proteine și aici nu excludem carnea de curcan, creveții sau mușchiul de vită. Creierul funcționează pe bază de grăsimi sănătoase, așa că avem nevoie de un aport optim de nuci, uleiuri vegetale și semințe.

Este nevoie să creștem copii cu capacitate de decizie, și așa cum gusturile se educă, cred cu tarie că și alegerile lor alimentare se vor îndrepta spre alimente bogate nutritive. Dacă nu acum, măcar când vor crește sper că vor înțelege de ce este important să prevenim prin alimentație unele afecțiuni. La ore, copiii sunt foarte receptivi și ne-am bucurat să vedem schimbare în gândirea lor, ba chiar părinții au fost uimiți că acasă au discutat despre cum să mănânce mai sănătos.

Cine poate beneficia de programul ORA DE NUTRIȚIE?

Programul Ora de Nutriție este destinat atât elevilor din școlile primare, cât și gimnaziale și de liceu. La liceu încercăm o altă abordare, suntem flexibili în funcție de interesele adolescenților și încercăm să le raspundem nevoilor lor. Momentan am dezvoltat programul pentru București și Constanța, însă ne dorim să avem voluntari și în afara capitalei, pentru că nu doar copiii din această zonă au nevoie de educație nutrițională.

 Planuri de viitor.

Țelul nostru este ca cei mici să iasă din programul nostru altfel decât au intrat, mai curioși și mai conștienți de impactul propriilor alegeri asupra lor înșiși, a celor din jur și a lumii înconjurătoare.

Ne dorim ca această oră de nutriție să fie integrată de către Ministerul Educației ca și oră de sine stătătoare în curricula școlara. Noi acum desfășurăm Ora de Nutriție în locul orei de dirigenție, acolo unde cadrele didactice ne permit. Din fericire, am cunoscut oameni implicați în educație nutrițională încă de dinainte să venim noi cu propunerea și, astfel, programul a putut fi implementat cu ușurință. În unele clase există o înțelegere la nivel intern ca la școală să se consume doar mâncare sănătoasă (sandviș de acasă, gustare făcută acasă, fructe, legume și apă).

O alta direcție pentru acest program este identificarea unui partener care să se implice alături de noi să mergem mai departe cu programul, să inițiem și sesiuni de gătit cu copiii(la rece). 

Ne dorim ca pe perioada verii, când copiii sunt în vacanță, să rămânem alaturi de ei și să dezvoltăm o aplicație prin care să aiba acces la sfaturi de nutriție, sport și de ce nu, chiar un boot camp în cadrul căruia să invete mai multe despre nutriție.

Din experiența noastră, cei tineri și cei mici sunt foarte receptivi la astfel de informații, reușind rapid să le însușească și să le ducă mai departe, la familiile lor. Mai departe, lucrul cu famiile și cu profesorii sunt pași necesari pentru a atinge rezultate relevante, așa încât schimbările lor de comportament și de atitudine să fie sustenabile în timp.

Programul ORA DE NUTRIȚIE s-a desfășurat în 9 școli gimnaziale și 2 licee din București și Constanța și a adunat în jurul lui 25 de traineri voluntari specialiști în educație, psihologie și nutriție.

Școli partenere: Școala Gimnazială Ferdinand I București, Școala Gimnazială ”Sfinții Voievozi”, Școala Gimnazială nr. 112, Școala Gimnazială ”Avram Iancu”, Școala Gimnazială nr. 126, Școala ”Tudor Arghezi”, Școala ”Jose Marti”, Școala Nr. 56 Bucuresti, Școala Gimnazială Nr. 7 București, Liceul Teoretic Decebal și Liceul ”Iulia Hașdeu.”

Dacă ești profesor, dirigente sau director de școală și vrei ca elevii tăi să participe la ORA DE NUTRIȚIE, dă-ne un semn la daniela.dinică@btonic.ro