Oana este trainer, coordonator de proiecte și designer de experiențe de învățare pentru ABC-ul Nutriției încă din primele zile ale organizației noastre. Are în spate peste 5 ani de zile de pasiune, conștiență și învățare continuă într-ale nutriției și stilului de viață sănătos și responsabil și alți 3 de explorare și mai apoi de specializare în diverse arii ale educației și învățării.
Știm despre tine că ești manager de proiect si designer educational. Pe scurt, ce înseamnă asta? Cum le explici copiilor jobul tău?
E simplu cu cei mici. Întotdeauna e mult mai simplu cu cei mici. Le spun că le pun tot felul de întrebări pentru că vreau să înțeleg cât mai bine ce cred și ce știu ei despre un anumit subiect, și în același timp, ce le-ar plăcea să mai afle și să mai descopere legat de tema respectivă.
Apoi pun toate aceste lucruri cap la cap și, data viitoare când ne vedem, ne jucăm și ne distrăm și învățăm împreună o gramadă de lucruri interesante. Deja în această etapă, copiii învață și se implică pentru că vor și pentru că li se pare lor important și interesant - mai ales ca au fost implicați de la bun început în acest proces și îl simt ca fiind mult mai "al lor" față de o experiență oarecare în care li se predă, li se livrează ce vrea programa și ce vrea profesorul.
Eu între timp, din discuțiile cu ei, mă prind și care e stilul lor de învățare deoarece unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le avem de făcut în partea de design educațional este acela de a croi experiența de învățare pe tipicul beneficiarului. În sistemul românesc de învățământ însă, ai de obicei destul de mulți elevi încât să fie necesar să te străduiești să acoperi prin designul pe care îl faci cam toate stilurile posibile de învățare, căci sunt foarte mulți copii într-o singură clasă.
La adulți e mai complicat - e cu statistici, cercetări, justificări, uneori cu lupte de convingere că e important să facem educație faină și să ne focusam mai mult, mai lipsiți de prejudecăți și mai inovativ pe formarea generațiilor tinere, e cu metode de predare, cu formal-nonformal-informal, cu livrare de experiență, apoi cu alte măsurători, alți indicatori și tot așa. V-am spus, e mult mai simpu la copii.
Ce parte din jobul tău te energizează cel mai tare?
Sunt multe, dar parcă acum aș numi două.
Unul este lucrul cu grupurile. Momentul în care se deschide un cerc mișto de lucru - nu contează daca e un cerc de pici sau de directori de companii. Momentul în care, prin povestea pe care o spun despre motivul care ne-a adunat pe toți acolo și despre motivul pentru care ar fi de tare bun augur să chiar participăm activ cu toții la experiența pe care o propunem ajunge să îi atingă și ajunge să fie despre ei și despre viața lor. Viețile noastre sunt ca niște arhetipuri și dacă spui o poveste sincer, dinăuntru, la un anumit moment (și de obicei acest moment se întâmplă destul de rapid) părți din scenariul pe care îl povestești tu se vir suprapune sau vor rezona profund cu parți din scenariul vieților celorlalți. Și asta e. Din momentul acesta, suntem toți acolo împreună într-o respirație și ce se cocreează în grupul respectiv de lucru/workshop/training/clasa cu copii/etc este pura magie cocreată. Flow.
Un al doilea este designul de experiență efectivă, momentul în care te bagi în mintea beneficiarului cu care vei lucra, deschizi empatia la maximum și îl cunoști. Iar apoi, creezi o experiență pentru beneficiar, nu o experiență așa cum crezi tu că ar fi mai bine.
Care e ideea ta de sănătate pe bune?
Într-o primă fază, conștiența triunghiului Corp - Minte - Emoții. Sunt mai multe interconectate, dar măcar a acestora trei. Cunoașterea de sine, pe măcar aceste paliere, și asumarea deciziilor pe care luăm clipă de clipă. Înțelegerea diferenței dintre "mi-o fac cu mâna mea, din comoditate, ignoranță sau delasare" și "m-a bătut viața, ăsta e destinul meu".
Dacă am discuta în termeni de future health, ce cuvinte ar crezi că ar defini cel mai bine health 2.0?
Autocunoaștere - Educație - Prevenție - Medicină Integrativă.
Farfuria copilului. Teorie vs. Realitate
Teorie.. teoriile sunt multe și nu vom putea face teoriile nutriței sau ale sănătății în acest articol.
Însă realitatea te lasă cu gura cascată. În realitate, există într-adevar o pătură destul de subțire de copii crescuți în familii în care sănătatea este pusă la mare preț, părinți mai tineri în general și foarte informați. Nu despre ei vorbim acum, cu toate că și copiii acestora ajung de obicei în comunități (clase, școli) ca cele pe care le vom descrie mai jos și chiar și aceștia sunt extrem de influențabili de grup și de opiniile celorlalți. Dar despre ei putem presupune că mai au ceva șanse, datorită mediului și educației de acasă.
În cazul celorlalți, în schimb, e așa: indiferent care statistică este mai corectă, cea a OMS-ului care indica acum 3 ani un procent de 25% de copii obezi și supraponderali în România sau cea a unui institut român care indica un procent de 40% în primavara acestui an, cert este că la nivel de obiceiuri de viață și de alimentație, călcăm pe un model care aduce numai vești proaste. Îl putem numi modelul american sau modelul fast food sau modelul epocii în care nu mai avem vreme de nimic sau totul este pe fugă sau în multe alte feluri.
Copiii mănâncă enorm de mult fast food, enorm de mult junk food și enorm enorm de multe dulciuri. Mai mănâncă prea multa carne, prea puține legume și fructe crude, beau foarte putină apă (o înlocuiesc de multe ori cu suc) și sunt foarte sedentari. Primesc bani în loc de prânz la pachet de acasă, iar banii îi cheltuie de cele mai multe ori la tonomatele de junk food de pe holurile școlilor.
Trăim, într-adevar, într-o epocă în care dacă nu ne educăm pe aceste teme, poate deveni greu să discernem între ce este sănătos și nesănătos și să ajungem la surse de mâncare "curate". Însă este și o epocă a ignoranței și a "încurcării" priorităților pe care noi, părinți, dascăli, politicieni ar fi bine să le avem, dacă ar fi vrem să creștem o generație de copii sănătoasă, fericită, autonomă.
Acel procent de copii suprapoderali nu reprezintă niște copii doar plinuți, ci un procent de copii cărora le sunt taiate încă din copilărie șansele de a avea o viață de adulți sănătoasă. Acel procent înseamnă predispoziții foarte foarte mari la boli cardio, la diabet, la cancere, la boli pulmonare, la depresii, etc.
Opinia mea este că noi creștem acum o generație de copii care va crește într-o generatie de adulți majoritar bolnavi, apatici, deprimați, artificiali, deconectați de la natură și de la semenii lor.
Ce le spunem copiilor despre emoții? Despre iubire, despre fericire, despre anxietăți și depresii?
Le facem cunoștintă cu ele. Le povestim și le explicăm ce sunt ele, care e mecanica lor, cum funcționează. Împărtășim. Îi intrebăm, îi provoăm prin jocuri să se uite un pic înăuntrul lor, îi ascultam, îi validăm. Le normalizăm.
Este foarte important ca adulții să le dea celor mici un cadru de înțelegere ale acestor fenomene interioare, mai ales în această epocă în care neajunsurile, insatisfacțiile, anxietățile, depresiile, etc - ne bat la ușa mult mai des decât ne bate fericirea și liniștea interioară. În care statistic vorbind, patologia numită depresie vine tare din urmă și este preconizat ca în doar câțiva ani de zile va fi ucigașul #1 la nivel mondial, întrecând bolile cardio, cancerele sau alte patologii.
Dar despre sex?
Îl de-tabuizam, pe de o parte și îl ducem într-o zonă foarte persoanală, pe de altă parte.
Aflăm împreună care sunt valorile noastre, ce este aceea o decizie asumată, ce este încrederea, ce este demnitatea, ce este acela spațiu personal, ce este intimitatea. Descoperim împreună că sexul și sexualitatea sănătoasă înseamnă mai mult decât interacțiunea fizică banală, mecanică, seacă, brută. Descoperim poate că nivelul de responsabilitate necesar pentru a putea construi o sexualitate sănătoasă vine o dată cu maturizarea interioară, o dată cu anii trăiți sau poate cu cărțile citite.
Despre sex efectiv, mai degraba construim pe întrebările lor - care sunt multe. Proces despre care bag de seamă ca pe lângă răspunsurile primite, îi invață și că e foarte în regulă și folositor să vorbești cu adulți despre asta.
Educația sexuală acasă sau la școală?
Și, și. Este o absolută eroare să separăm aspectele vieții unui individ și să ne refugiem în ideea că o educație defectuasă este exclusiv vina părintelui sau vina școlii sau vina societății sau a sistemului. Este nevoie să colaborăm cu toții, să ne educăm și să ne asumăm rolul pe care fiecare îl are în dezvoltarea sănătoasă a unui tânăr.
În final, când nu ești la job, ce-ți place să faci cel mai mult? De unde îți iei inspirația? Care e ideea ta de relaxare, de deconectare?
Când nu sunt la job. Nu simt că sunt la job atunci când lucrez la proiecte de educație, la proiecte sociale, la inițiative de impact. Când nu fac asta, parcă fac cumva tot asta și parcă îmi iau "jobul" cu mine, pe oriunde aș fi. Inspirația vine fie din interactiunea cu Lumea și cu Oamenii, fie din interacțiunea cu Lumea mea interioară - autocunoașterea, dezvoltarea, contemplarea sau meditația mea.
Am o conexiune destul de profundă cu muzica, cu joaca și cu natura, de asemenea. Muzica este cel mai perseverent "lucrător" al lumii mele interioare și a fost așa dintotdeauna. Joaca îmi place în toate formele ei, de la joaca cu jocuri, la joaca mandalelor colorate, la joaca prin copaci și pe coclauri. Natura și călătoritul. Cunoașterea de oameni diferiți, societăți diferite, comunități diferite, perspective și paradigme diferite despre ce înseamnă a viețui în Lumea asta.
Și mai și râd destul de mult. Râsul mă relaxează, mă încarcă, mă apropie de mine și de ceilalți și parcă mă și smerește, într-un mod un pic abstract, dar pentru mine profund.. atunci când râd de frumusețea și de ciudațenia paradoxurilor vieții pe Pământ.