Părinții sunt cei care oferă educația pentru viață copiilor lor. Ei reprezintă primul model pe care cei mici îl urmează. Din aceste motive, am conceput pentru părinți un modul special care să îi ajute să înțeleagă cât de importantă este alimentația sănătoasă pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, pe stadii diferențiate de vârste și să îi ajute să poată pune în practică obiceiuri sănătoase în familie.
Ora de Nutriție pentru Adulți este modulul de educare oferit de asociația noastră părinților, profesorilor sau oricăror alți adulți care doresc să învețe mai multe despre temelia unei vieți sănătoase: nutriția și stilul de viață echilibrat.
În cadrul programului Ora de Nutriție în Școli, începând cu anul școlar 2017-2018, am introdus ore speciale pentru profesorii și pentru părinții celor mici. Astfel, odată cu elevii sau liceenii care pornesc în această călătorie alături de trainerii ABC-ul Nutriției, avem și întâlniri dedicate adulților din viețile lor. Astfel, procesul de învățare poată fi susținut și se poate desfășura cât mai bine. Impactul asupra celor copiilor și adolescenților poate fi astfel continuat și în afara școlii, în comunitățile și familiile lor.
Astfel de întâlniri educaționale pentru adulți sunt organizate de asociația noastră și în afara programului Ora de Nutriție, la cerere, pe diferite tematici ce țin de sănătate, nutriție și stil de viață.