Manifesto

ABC-ul Nutriției este o organizație care are ca scop îmbunătățirea calității vieții oamenilor. Considerăm că sănătatea fizică, emoțională si mentală reprezintă temelia unei vieți libere, fericite și conștiente. Știm că atingerea acestei stări optime și echilibrate de sănătate stă în mâinile noastre și în alegerile pe care noi le facem zi de zi.

Cele mai comune credințe pe care le perpetuăm din generație în generație ne îndeamnă să considerăm stările de dezechilibru și de boală ca fiind provocate de factori și condiții independente de noi, sau mai nou -  să le considerăm niște normalități.

Însă undeva înăuntrul nostru, există o calitate a propriei conștiințe de sine care ne semnalează faptul că marea majoritate ale acestor dezechilibre nu sunt nici normale, nici moștenite, nici inevitabile și că  echilibrul si bunăstarea noastră sunt un rezultat al atenției la propriile nevoi și al asumării unui set minim de principii și de practici care ne vor susține în împlinirea acestor nevoi.

Organizația Mondială a Sănătății vine de asemenea în susținerea acestei ipoteze cu o statistică îngrijorătoare - 82% din totalitatea bolilor de care suferă românii sunt Boli Non Comunicabile. Acest tip de boli mai sunt numite și “Boli ale Stilului de Viață” (Lifestyle Related Diseases) și se referă la acele afecțiuni dezvoltate ca urmare a alegerilor noastre de zi cu zi: cum ne alimentăm, cât ne mișcăm, cum ne îngrijim mintea și emoțiile, ce facem cu posibilele dependențe nocive care ne însoțesc uneori în viață.

Asociația ABC-ul Nutriției susține diminuarea acestui procent și construirea unei culturi bazate pe cunoaștere și informare cu privire la ce înseamnă obiceiurile de viață sănătoasă și echilibrată. Activăm atât in sectorul social, cât și în cel business, creând programe și evenimente educaționale variate, în funcție de nevoile efective ale comunității în care intervine.